Suferința ne-a fost cunoscută tuturor la un moment dat în viață, suferință care, de regulă, este provocată de cauze precum pierderea unei persoane dragi, dezamăgiri și așteptări din partea celor din jurul nostru și așa mai departe. Și în acele momente, am avut impresia că numai noi suferim, că toată suferința acestei lumi s-a concentrat în noi, că numai noi avem dreptul la suferință, deși abia după realizăm și ne dăm seama că există suferințe mult mai groaznice, cum este povestea omului în suferință, din imaginile de mai jos. Ne-am simțit cu toții atât de impresionați în fața suferinței acestuia, încât ne-am pierdut aproape tot curajul și nu pentru că neam dori aceasta, ci pentru că niciun membru al Asociației „Suflet bun pentru umanitate”, nu pricepem de ce există atâta suferință în lume.
Dar tot noi, pe de altă parte, nu ne pierdem speranța. Speranță care pentru acest om, poate nu mai există. Este singur pe lume, ambii lui părinți au murit și nu mai există nicio persoană pe această lume care să îl ajute. Este în vârstă de 45 de ani și suferă, print re alte diagnostice, de o boală psihică, care îl face incapabil de a-și purta singur de grijă. Deși are doar 45 de ani, pe lângă faptul că este doar piele și oase, cântărind aproape 35 de kg, arată cu cel puțin 30 de ani mai în vârstă decât este.
A devenit aproape o obișnuință ca organele de poliție, cu suflet mare, să vină să îl verifice și să apeleze la Serviciul de Ambulanță, pentru a fi internat ori de câte ori se poate în spital, unde să fie îngrijit, să i se ofere o masă caldă, având în vedere că este malnutrit, să i se ofere parțial medicamentele de care are nevoie (fără cele care sunt contra-cost, așa cum este de altfel în toate spitalele din România, unde primești eventual o aspirină sau un paracetamol, după care ești trimis acasă).
Ulterior, într-adevăr este trimis „acasă”. Dar, dacă pentru mulți dintre noi, „casa” este ceva ce avem și cu care ne mândrim, o decorăm și amenajăm după bunul plac, ne cumpărăm tot felul de electronice și electrocasnice, pentru acest nevoiaș în schimb, „acasă” este o cocioabă alcătuită dintr-un hol și o cămăruță, în care plouă, care abia stă pe picioare, nu are o fundație stabilă și nu este un loc pe care oricine altcineva l-ar numi „acasă”, dar pentru el, acolo este casa lui, locul în care numai el și bunul Dumnezeu îl aude și știe prin ce trece. Dar, Dumnezeu lucrează cu și prin oameni. Și noi avem datoria și obligația morală, de a nu rămâne în stare de pasivitate și ignoranță, ci trebuie să ajutăm, să oferim suport, ca să putem pune capul seara pe pernă, cu o inima ușoară, știind că am facut ceva bun și am mai marcat o zi din viața noastră, în care am fost „îngeri” pentru alte persoane.
Povestea lui ne-a adus aminte de o povestire cu tâlc, despre o femeie bogată, care era pasionată de tot ce înseamnă ținute elegante, parfumuri și tot felul de podoabe, cercei, perle, coliere, inele, era pasionată de acestea și fiind bogată, își cumpăra mereu aceste podoabe. Într-o zi însă, a trecut pe lângă un bătrân, cerșind pe stradă, stând tăcut la locul lui. Și în clipa în care și- a ridicat privirea în sus, având contact direct cu ochii femeii bogate, aceasta a fost atât de impresionată de privirea caldă a batrânului, căci a izbucnit în lacrimi și, doar cu ajutorul privirii omului bătrând în suferință și-a dat seama că mai multă nevoie are un sărman de o pâine, decât ea, de o bijuterie.
Nevoiașul nostru este „bătrânul” din poveste. Dat fiind faptul că ambii lui părinți au murit, în prezent este singur și nu este nicio persoană care să aibă grijă de el, să îl ajute cu o masă caldă sau cu haine curate ori cu posibilitatea de a face o baie sau de a fi tuns, lucruri care aparent sunt simple pentru restul oamenilor, dar care pentru el, sunt extrem de importante.
Cum Statul Român se implică „activ” în ajutorarea oamenilor nevoiași, l-a „ajutat” atât de mult, încât i-a acordat o pensie pe caz de boală, în cuantum de 600 lei, o sumă extraordinar de infimă. Aceștia sunt toți banii din care trăiește, dar care, bineînțeles, sunt insuficienți, în țara în care trăim. Din ce ne-a comunicat acesta, dar și organele de poliție, are nevoie urgentă de medicamente, haine, mâncare și cineva care să se ocupe cât poate de el, o persoană care să îl viziteze din când în când, să se asigure că are ce mânca, sau să îi aducă mâncare, să se asigure că îi dă medicamentele și le ia, sau i le și procură și i le administrează, adică concret, are nevoie de o persoană cu suflet bun, care să îl ajute, pentru că în situația lui, orice ajutor contează.
Noi cei de la Asociația „Suflet bun pentru umanitate”, putem să găsim o asemenea persoană, pe care să o plătim, dacă nu gasim voluntari, dar pentru toate acestea, pentru medicamente pentru boala lui psihică, pentru anemie și pentru multe alte boli și alte aspecte legate de sănătate, alimente și hrană corespunzătoare, pentru haine și tot ce mai are nevoie, avem nevoie de ajutorul vostru. Am pornit pe acest drum, să ajutăm persoanele care au nevoie de ajutorul nostru, dar și noi, la rândul nostru, avem nevoie de ajutorul vostru.
„Cu dar din dar, se face Rai”. Cu toții știm cât de important este să ai lângă tine pe cineva care să te înțeleagă și, mai ales, să te susțină. Să aibă să-ți ofere măcar o vorbă bună, o încurajare și un gest de ajutor. Oricât de grea ar fi calea, speranța este întotdeauna cea mai puternică armă. Avem speranță că nu veți rămâne impasibili la această situație, știind că orice ajutor contează, nicio sumă nu este prea mică, pentru un om care a pierdut totul și care nu mai are nimic. Putem ajuta prin orice mijloc, fie prin intermediul site-ului Asociației „Suflet bun pentru umanitate”, accesibil pe https://sufletbunpentruumanitate.com/, accesând butonul „Donează”, având posibilitatea de a face asta o singură dată, lunar sau anual, prin intermediul plăți securizate cu cardul prin „Netiopia” sau prin donarea a 3.5% din impozitul pe venit, în loc ca acesta să fie redirecționat automat la stat, sau prin contactarea directă a Asociației, la nr. de telefon 0730.912.447 – 0722.554.464, sau e-mail office@sufletbunpentruumanitate.com.
Cont în Lei
RO25RNCB0100172855210001
Cont în Euro
RO95RNCB0100172855210002
Nimeni nu este singur, nimeni nu rămâne în urmă!